Economisire la încălzire și răcire: HVAC

În mod normal, consumul sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare (HVAC) reprezintă peste 40% din consumul de energie din birouri și un procent semnificativ din energia utilizată în alte domenii ale unei afaceri. HVAC reprezintă punctul central de interes în identificarea măsurilor de economisire a energiei.

Introducere

Sistemele de încălzire, ventilație și climatizare (HVAC) controlează temperatura, umiditatea și calitatea aerului în interior, asigurând un mediu confortabil pentru persoanele și echipamentele aflate în clădirile noastre.

Este important să priviți în ansamblu procesele de încălzire, ventilație și răcire. Dacă luați în considerare în mod individual sistemele HVAC, și nu ca pe un sistem interactiv, este mult mai probabilă omiterea unei zone majore în care se pierde energie – o componentă ar putea avea un impact asupra alteia. Un exemplu comun în acest sens este reprezentat de încălzirea și răcirea simultană din clădiri, ce cauzează o pierdere semnificativă de energie deoarece sistemele funcționează constant unul împotriva celuilalt.


Recomandari

  1. Mențineți calitatea componentelor constructive: Asigurați-vă că acestea (pereți, pardoseli, acoperișuri, ferestre și uși) se află într-o stare bună și sunt izolate în mod corespunzător. Asigurați-vă că ferestrele și ușile sunt fixate etanș, fără goluri.
     
  2. Reduceți supraîncălzirea: Identificați orice zone în care există o supraîncălzire și încercați să reduceți sursele de căldură înainte de a utiliza energie pentru a răci spațiul respectiv.
     
  3. Utilizați modul natural de răcire și ventilație: Utilizați ventilația naturală și răcirea pe timp de noapte atunci când este posibil. Deschideți ferestrele de pe pereții opuși ai camerei pentru a favoriza circulația aerului în momente din zi și noapte când temperatura este scăzută.
     
  4. Setați un interval de insensibilitate (”dead band”): Nu încălziți și răciți același spațiu în același timp – Setați un interval de insensibilitate (”dead band”) între termostatele sistemelor de încălzire și răcire.
     
  5. Temperaturi potrivite pentru activitate: Identificați cea mai potrivită temperatură pentru activitatea desfășurată în locația dumneavoastră de lucru pentru a evita supraîncălzirea sau suprarăcirea. În cazul în care există cerințe diferite în camere diferite, setați termostatele camerei în mod corespunzător.
     
  6. Utilizați comutatoare automate: Utilizați comutatoare automate pentru a vă asigura că sistemele dumneavoastră HVAC operează doar atunci când este necesar.  
     
  7. Păstrați un spațiu liber în jurul surselor de căldură: Evitați blocarea surselor de căldură (de exemplu, radiatoare)cu mobilă deoarece acestea absorb o cantitate mare de căldură.
     
  8. Izolați boilerul și țevile de apă caldă: Izolați toate țevile de apă caldă, cu temperaturi ce depășesc 50˚C și instalați o manta pe boiler pentru o recuperare a sumei investite în mai puțin de trei ani.
     
  9. Instalați panouri pentru radiator: O barieră reflectorizantă montată între radiator și perete,ce reflectă înapoi căldura în încăpere. Acestea sunt utilizate în mod optim, în spatele radiatoarelor, fixate pe pereții externi.

 

Mai multe informații despre oportunitățile de economisire cu prețuri scăzute și chiar gratuite, pot fi găsite mai jos. De asemenea, sunt descrise oportunitățile mai costisitoare însă acestea pot genera economii importante.

Informatii suplimentare


Îmbunătățirea componentelor constructive
 


Asigurați-vă că acestea (pereți, pardoseli, acoperișuri, ferestre și uși) ale clădirii sunt izolate în mod corespunzător pentru a minimiza pierderile de căldură, reducând  necesarul de energie termică. De asemenea, aerul  rece va fi menținut mult mai bine într-o clădire bine izolată.
 

Asigurați-vă că nu există goluri între componentele constructive ale clădirii ce pot duce la crearea curentului de aer. Acesta nu reprezintă doar un motiv de disconfort și nemulțumire, ci și o risipă financiară.

O ușă cu un spațiu de 3 mm va permite intrarea aerului la fel ca în cazul unei deschideri în perete de dimensiunea unei cărămizi. Atunci când într-o clădire nu se formează curent de aer, sistemele sale de încălzire și răcire nu vor fi atât de solicitate, rezultând costuri mai scăzute pentru energie și îmbunătățirea confortului termic.
 


Reduceți supraîncălzirea
 


Înainte de a instala echipamente de răcire, identificați întotdeauna sursa căldurii excesive – razele soarelui, echipamentele, sursele de iluminat și refrigerare sunt de cele mai multe ori sursele principale. Luați în considerare varianta de umbrire a ferestrelor la exterior. Jaluzelele interioare pot fi reglate pentru a redirecționa  lumina utilă pe tavan, eliminând o mare parte din căldura razelor soarelui.

 Ca regulă generală, cu cât echipamentele sunt mai eficiente din punct de vedere energetic, cu atât vor produce mai puțină căldură. Prin urmare, instalarea unei surse de iluminat cu consum scăzut de energie și utilizarea echipamentelor la randament maxim, vor reduce costurile de răcire.
 


Utilizați ventilația naturală și răcirea pe timp de noapte
 


Pentru a maximiza economisirea energiei, este recomandată instalarea unui sistem în care natura asigură cea mai mare parte a cerințelor de aer proaspăt și temperatură.

Ventilația naturală se realizează prin curentul de aer ce intră prin deschiderile unei încăperi sau clădiri, preverabil din părți opuse. De asemenea, se aplică în cazul în care aerul fierbinte ce se ridică spre tavan este înlocuit cu aer mai rece, asigurat de ferestrele sau orificiile de ventilație amplasate la un nivel inferior. În majoritatea cazurilor, ventilația naturală reprezintă o modalitate simplă și eficientă de a realiza o economisire semnificativă. 

Răcirea pe timp de noapte este o tehnică prin care aerul rece din timpul nopții circulă prin clădire pentru a elimina căldura acumulată în timpul zilei. Atunci când componentele constructive ale clădirii sunt răcite, vor absorbi mai multă căldură în ziua următoare, rezultând temperaturi interne mai scăzute.

Această modalitate gratuită de răcire a clădirii reduce consumul de energie ce ar fi fost utilizat pentru răcirea și ventilația mecanică sau climatizare, rezultând costuri reduse.
 


Evitați încălzirea și răcirea simultană
 


Încălzirea și răcirea simultană a unui spațiu este un proces deseori întâlnit care produce pierderi financiare. Setați un interval de insensibilitate (”dead band”) de 4 - 5°C între încălzire și răcire pentru a evita acest proces. De exemplu, asigurați-vă că sistemele de încălzire pornesc doar atunci când temperatura scade sub 22°C iar sistemele de răcire pornesc doar atunci când temperatura crește peste 26°C, astfel se evită operarea simultană a sistemelor de încălzire și răcire. În acest mod se economisește până la 20% din consumul de energie pentru încălzire și răcire. 

 

Diagrama controlului intervalului de insensibilitate, indicând temperaturile recomandate

 


Identificați cea mai potrivită temperatură pentru mediul dumneavoastră de lucru
 


Setarea termostatului la o temperatură redusă cu 1°C poate reduce costurile de încălzire cu aproximativ 8%. În timpul răcirii, prin setarea unui nivel de climatizare cu 1°C mai mult, se economisește 2-4%.

 

Legislația romînească în materie nu stabilește care este temperatura optimă pentru desfășurarea activității într-un spațiu de birouri.

 

Totuși, senzaţia de bună stare fiziologică apare atunci cînd diferenţa dintre temperatura aerului şi cea a suprafeţei încăperii nu depăşeşte 2-3°C.

 

Temperatura aerului recomandată pentru munca intelectuală în poziţia şezând este de 21-23°C, iar pentru  munca uşoară în poziţia şezând este de 19°C. De asemenea, specialiştii cer, în general, ca diferenţa între temperatura exterioară şi cea interioară în timpul sezonului cald să nu depăşească 4°C.

 

În stabilirea temperaturii optime trebuie să se ia în calcul şi mişcarea şi umiditatea aerului. Mişcarea aerului trebuie să fie mai mică de 0,2 m/s; în cazul lucrărilor deosebit de delicate care cer o imobilitate prelungită a corpului, nu trebuie să depăşească 0,1 m/s.(Organizarea ergonomică a muncii în birou – Ionel Enache)

 

Este posibil ca diferite zone din locația dumneavoastră de lucru să necesite temperaturi diferite. În acest sens, instalați  robinete termostatate atunci când este posibil pentru a asigura un control local al radiatoarelor și o utilizare corectă a acestora. Asigurați-vă că termostatele sunt amplasate în locațiile corecte, departe de curenți de aer și lumina directă a soarelui și la distanță de orice surse de încălzire și răcire. De asemenea, ar trebui să luați în considerare sisteme de control zonale, care permit încălzirea și răcirea a diferite părți dintr-o clădire, în momente diferite și la temperaturi diferite conform nevoilor ocupanților.

Evitați suprarăcirea camerelor serverului – în mod normal, echipamentele moderne IT și serverele pot funcționa fără probleme la o temperatură de până la 27°C.

 


Utilizați sistemele HVAC doar atunci când este necesar
 

 

Sistemul dumneavoastră HVAC este pornit doar atunci când este necesar sau încălzește/răcește clădirea chiar și atunci când nu se află nici o persoană în clădire? Încălzirea și răcirea clădirii atunci când nu se află nimeni în interior, uzează sistemele și duce la creșterea semnificativă a costurilor pentru energie. Clădirea va menține căldura timp de aproximativ o oră iar apoi sistemul de încălzire se oprește, prin urmare, opriți încălzirea cu ceva timp înainte să trebuiască să plecați.

 

Utilizați controlere automate simple sau unele programabile pentru o săptămână pentru automatizarea procesului astfel încât nu va mai fi necesară oprirea manuală. La realizarea acestor setări, trebuie luate în considerare și sărbătorile naționale. Asigurați-vă că setările de timp sunt revizuite cel puțin o dată pe lună (sau și mai des) pentru a verifica modul corect de funcționare.

                                                                                    

Multe sisteme funcționează ineficient datorită reglărilor pe termen scurt despre care se uită apoi, prin urmare este recomandată desemnarea a cel puțin unei persoane ce va fi responsabilă de controlul sistemului de încălzire.
 

 
Implementați un program de mentenanță
 


Mentenanța regulată a sistemelor HVAC este importantă pentru a asigura operarea acestora cu o eficiență maximă. Mentenanța necorespunzătoare poate crește costurile, deoarece sistemele vor opera la o capacitate mai mare pentru a răci sau încălzi până la nivelul necesar. Curățarea regulată a filtrelor și ventilatoarelor unităților de climatizare poate crește eficiența cu până la 30% dar și durata de utilizare a echipamentelor.
 


Îmbunătățiți echipamentul pentru o eficiență maximă
 


La recondiționarea sau instalarea unui nou sistem HVAC, este recomandată achiziţia celui mai eficient sistem și dimensionarea acestuia în conformitate cu cerințele dumneavoastră. Costurile de utilizare zilnice pot depăși în curând costurile de montaj astfel, cu cât este mai eficient sistemul, cu atât va fi mai puțin costisitoare utilizarea sa.

 

În funcție de complexitatea sistemului, este recomandată  căutarea unui sfat profesionist în această privință, în special dacă înlocuiți sau recondiționați întregul sistem.

 

În România puteți găsi cele mai eficiente produse de pe piață pe http://topten.info.ro/ și puteti aplica pentru diverse programe de finanţare a proiectelor de eficienţă energetică, de exemplu

Fondul Român pentru Eficienţa Energiei: http://www.free.org.ro/
 

Linkuri importante: Cumpără inteligent: Achiziții și Finanțare verde pentru IMM-uri / Finanțare verde pentru start-up-uri

Instrumente si resurse

  • BPIE Initiative in Romania
    BPIE aims to support the effective implementation of European policies on energy in buildings and contribute to the development of a market for energy efficient buildings. Companies can use this information for getting information about legal aspects and best practices in EU
  • energynomics.ro
    Companies can find here various information on EE and RES . Energynomics Magazine can be downloaded on this website
  • Federation of Association of Energy Utilities Companies
    Companies can find on this website useful information and statistics  about energy efficiency  actions, but also on energy puchasing (natural gas, electricty)
  • National Regulatory Authority for Energy
    Companies will find on this website all necessary information about legal framework in the field of energy in Romania
  • Romanian Green Building Council
    Companies cand find on this website useful information about sustainability in buildings and best practices
  • EBRD Advice for Small Businesses
    Through the EBRD Advice for Small Businesses programme, eligible Romanian companies can obtain grants representing up to 75% of the total net cost of the consultancy project
  • Environment Fund Administration
    Program for financing  energy efficiency works,  applied legal entities. Local autorities, but also legal entities acting as NGO's in social sector are eligible
  • Minsitry of European Funds, Operational Programmes
    Portal of Ministry for European Funds, presenting all the structural funds active in Romania
  • Norwegian and EEA Financial Mechanism
    The EEA Grants and Norway Grants are the financial contributions of Norway, Iceland and Liechtenstein towards the reduction of economic and social disparities in the European Economic Area (EEA) and to strengthen bilateral relations with 16 EU and EEA Member States in Northern, Central and Southern Europe. One Priority Axis of the Programme for 2014-2020  is "Environment, Energy, Climate Change and Low Carbon Economy"
  • Portalul surselor de finantare
    Companies can use this website to get informed about various funding opportunities for their projects, including energy efficiency and RES projects
  • The Romanian Energy Efficiency Fund
    The Romanian Energy Efficiency Fund  is a financial institution providing commercial financing of investments projects aiming the rational use of energy (RUE). The Fund assists industrial companies and other energy consumers in adopting and use of modern technologies for efficient use of energy.
Sfatul zilei
Optati pentru becurile LED. Ele va vor aduce beneficii in ceea ce priveste calitatea luminii, eficienta energetica, durata de viata, pretul, capacitatea de setare a intensitatii si variatea!

A fost folositor?